Love the Smell of the Air

        Mon Ami,
    It's the most wonderful time of the year!
   Crăciunul înseamnă pentru mine magie. Da, da magie pentru că e singura perioadă din an, când suntem cu toții acasă, când familii se adună, la aceeași masă încărcată.  Pentru mine, să fii acasă de Crăciun, înseamnă cel mai frumos dar pe care poți să ți-l faci ție și familiei tale.  De ce? Pentru că doar atunci când ești acasă, poți să-ți dai acea mască pe care o ții restul anului . Masca care a dus multe de-a lungul anului, masca care a suportat cu stoicism și cu un zâmbet fals pe față, acele persoane pe care le-ai bate de 50000 de ori pe zi, masca care a făcut eforturi supraomenești să termine un proiect atunci când ai avut o zi groaznică și singurul lucru pe care vrei să-l faci este să te plimbi sau să citești ceva interesant sau să asculți muzică și să dansezi nebunește prin fața oglinzii.      De Crăciun dai jos masca pe care scrie cu litere gigant cine vrea societatea să fii, cine trebuie să fii și ce trebuie să fii și devii tu. Te întorci la "acasă", acolo unde ai crescut, acasă unde e familia și la casa prin  a cărui pereții este ascuns copilul din tine. Copilăria, adolescența ta este ascunsă în pereții lui "acasă", visurile tale refulate sau nu, acolo le-ai avut dintâi. Sunt foarte mulți care spun că nu numai de Crăciun se întorc acasă, da poate e adevărat, dar  numai de Crăciun devin copilul din ei. 
   Mulți spun că Moș Crăciun a luat locul adevăratei sărbători pe care o sărbătorim de Crăciun. Eu cred că Moș Crăciun există, tocmai, pentru a ne face pe noi să devenim copii. Nimic nu e mai pur, mai sincer, mai frumos, mai intuitiv și mai iubitor ca un copil, iar de Crăciun ar trebui să devenim și noi un copil. 
Așa că, da Crăciunul e magie, pentru că ne face să ne întoarcem înapoi în copilărie, trebuie doar să vrem și să lăsăm masca de protecție deoparte.
                                   CRĂCIUN FERICIT!!!

                  Stimată generație comunistă,
        Sunt eu. Un reprezentat al generației internet. Nu știu de ce ne numiți așa. Eu ne-aș numi mai degrabă, generația liberă. Da, liberă pentru că asta suntem. Suntem generația care nu a fost pătată de sângele vărsat în perioada comunistă. Suntem generația care s-a născut curajoasă, care a știut mereu că totul e posibil. Și cu siguranță fiecare dintre noi, a simțit cândva că poate zbura ( când era mic). De atunci v-ați ocupat intensiv de noi, să creștem într-o generație ca a voastră, să ne fie frică să spunem ceea ce gândim, de ceea ce simțim, să ne fie frică se ne arătăm sentimentele. Să fim în același mod în care societatea este, să nu ne permitem să fim altfel. Voi n-ați avut dreptul să fiți voi! NOI ÎL AVEM! Avem dreptul să fim liberi. Să facem ceea ce ne pasionează, indiferent de consecințe. Știm ce vrem. Știm mai bine decât voi, care ați fost obligați de condițiile în care ați crescut să vreți doar bani. Doar materie. Și e de înțeles, pentru că nu aveați. Dar acum aveți. Și din păcate acum, numai aveți ce face cu ei. Tratamentul pentru boala de care suferiți nu vă va garanta că veți mai prinde o zi lângă familia voastră. V-ați îmbolnăvit făcând bani. Și la ce vă ajută acum? Acum când sufletul vă plânge pentru că e ceva ce nu vă place în iluzia vieții voastre perfecte. Sunteți obosiți, nu? Munciți mult nu? Munciți mult pentru nimic, nu? Ați vrea un concediu, dar din păcate la cât de mult munciți, banii vă ajung doar pentru un concediu la Pucioasa, cu o masă și o pătură. Pentru că doar atâta vă permiteți. Și totuși munciți destul de mult, dar câștigați destul de puțin. Pentru că voi faceți din bani un scop în sine. Investiți energie în ceva ce nu vă face cu adevărat fericiți. Și mai vreți și o recompensă cât mai substanțială pentru asta? Nu o veți avea în veci. Pentru că nimeni nu plătește bine, pe cineva care face o meserie care nu e bună pentru el. E foarte simplu. Nu Banii n-aduc fericirea, ci fericirea aduce bani.
   Cât despre noi, suntem altfel. Sunt copii care petrec câte 5 ore în sala de teatru sau de dans și nu simt oboseala. Sunt alții care pictează și 6 ore pe zi. Și nu doar arta ne face să muncim, ci și orice alt lucru care ne pasionează. Suntem destul de implicați în procesul de îndeplinire a visurilor noastre încât suntem gata să muncim cu orele, zilele  pentru a le vedea împlinite. Suntem cei care au înțeles că noi suntem RESPONSABILI de cum este și de cum va fi viața noastră și suntem gata să ne asumăm asta!

  Mon Ami,

    Se pare că nici anul acesta n-am scăpat!  A început școala. Din nou trezit dimineața la 7, din nou teme, din nou materii neplăcute, din nou note proaste, din nou acomodarea de toate zilele, din nou profii cei care te fac să vii cu tot dragul la ore, și cei nașpa. Azi am să vorbesc despre profesori în general, și de materiile pe care TREBUIE cică să le învățăm. Da, da, despre acele materii cărora nu le vedem rostul, dar pe care le simțim băgate pe gât cu forța.  Aceasta Revelație mi-a venit, azi, în timpul orei de geografie, când doamna profesoara încerca, cu greu, să ne facă să ne amintim, ce am făcut noi anul trecut la geografie. Bineînțeles că eram praf cu toții, pentru că, azi era ziua de acomodare cu băncile, nicidecum ziua de recapitulare a  geografiei. Au fost câțiva copii care au răspuns corect, pe care îi suspectez încă de o memorie alternativă ascunsă în bancă.
 Am încercat și eu să ascult ce spune profa, chiar dacă geografia nu e punctul meu forte. Apoi am început să  mă gândesc la visurile mele, la ce vreau să fac, la cât mai am de muncit până voi ajunge acolo, la cât de  de mult am de luptat... și atunci mi-a căzut ochii pe doamna de geografie, și mi-am dat seama ca eu sunt într-o școală unde oamenii își îndeplinesc visul.
     Am realizat că fiecare profesor din școala mea, își trăiește  visul. Visul lor a fost să predea materia lor preferată, să se plimbe pe holurile școlii și să vadă copii zâmbind, să fie profesori într-o școală unde arta, muzica, teatrul și instinctul de aparținere a unei familii numite "Școală" să apară  în privirea copiilor. Să ne vadă din creșă până în momentul în care trebuie să ne alegem o facultate. Să fie lângă noi mereu și să ne facă să vedem că putem avea încredere în noi și în ei. Cel puțin așa se întâmplă în școala mea. Sau asta simt eu. Cert e că visul oricărui profesor, diriginte, învățător, educator, e să te vadă peste câțiva ani, la televizor, pe strada, la munca, cu familia ta după tine, fericit, cu visele îndeplinite, un om mare sau mic, realizat. Cred că se simt mândri de faptul că au putut să ia parte de la formarea ta, de faptul că au pus cărămizi la construcția grandioasă care ai devenit. 
          Mă gândesc la faptul că sunt elevi care își bat joc de profesori, de materie. Sunt elevi care nu vor să învețe, pe motiv că nu știu la ce le folosește acea materie. Și eu gândesc așa. Gândeam. Azi mi-am dat seama că omul din fața mea, numit profesor, își trăiește visul. Iar eu sunt omul care stă în calea visului unui om. Mai bine zis, sunt un nimic care stă între UN OM și un VIS. VISUL LUI.  De aceea, azi, 16 septembrie 2015, promit să nu mai STAU între un OM și VISUL LUI NICIODATĂ.
                                                                              Amour BettyR.

        E duminică. Prima mea duminică liberă după mult timp. E duminica în care vreau să mă relaxez. În ultima vreme am fost atât de ocupată cu şcoala, cu spectacolele, cu dorinţa accerbă de-a fi mai bună azi decât ieri şi de-a evolua, încât am uitat să mă relaxez.
         Sunt singură în casă. Eu şi pisica mea care doarme. Mă îmbrac în cele mai comode haine pe care le am. Îmi pregătesc ceaiul preferat cu scorţisoară. Aprind prin cameră lumânări parfumate care miros a portocală. E o linişte deplină în casă. În mod normal, mi-ar fi lipsit "zarva '' pe care o face familia mea când e acasă. Dar acum, NU. Acum stau pe fotoliu meu portocaliu, învelită în pătura mea pufoasă albastră. Îmi aleg cu grijă muzica pe care o pun în surdină. Mozart e magnific!!!! 
    Îmi trag lângă fotoliul meu portocaliu, măsuţa mea albă pe care se află o carte, nişte hârtii şi multe pixuri şi creioane colorate. 
          Încep să citesc. Cartea mă prinde, personajele mă urmăresc, acţiunile îmi taie respiraţia şi suspansul domneşte.
         Totul este într-o armonie perfectă! Mozart cântă în surdină, citesc cartea mea preferată în timp ce îmi savurez ceaiul cu gust de scorţisoară. Camera miroase a portocală. Am pătura mea albastră, în fotoliul meu preferat, purtând cele mai comode haine posibile. Totul e perfect!!!!
           Deodată începe ploaia. O ploaie care curăţă pământul. Opresc muzica şi sar la geam pentru a asculta mai bine ploaia. Deschid geamul. Inhalez aer curat. Aerul de care îmi era atât de dor. Am inhalat,de fapt o nouă sursă de viaţă, pentru că ploaia dă planetei energie să meargă mai departe. Pământul se curăţă acum. La fel şi noi oamenii ne curăţăm acum. Ne curăţăm de toată poluarea sufletelor noastre.  Las geamul deschis, mă învelesc din nou cu pătura mea şi încep să scriu. Încep să scriu despre o  zi în  care plouă. 
P.S. VOI CE SIMŢIŢI CÂND PLOUA?                        
                                                                                                                        Amour,
                                                                                                                              BettyR.

  Mon Ami,