Tu nu știi să mă iubești, dar e ok baby, că nimeni nu s-a născut învățat.
Tu nu știi să mă privești, dar e ok baby, că nu toți știm să vedem frumosul.
Tu nu știi să mă asculți, dar e ok baby, că nimeni nu știe s-o facă, încă.
Haide, dă-mi mâna! Te învăț eu să mă iubești, îți arăt eu cum să mă privești în fiecare dimineață, ca să mă simt frumoasă. Te fac eu să ma asculți, chiar și atunci când devin plictisitoare.
Haide! Zâmbește-mi! Și strânge-mă tare în brațe, un sărut pe frunte nu mi-ar strica. Și uite așa ai învățat să mă iubești, baby.
Haide! Deschide ochii, spune-mi! Spune-mi că sunt mai frumoasă dimineața, nemachiată și abia ridicată din pat, decât am fost cu o seară înainte, când purtam acea rochie roșie. Uite,vezi? Așa ai început să vezi frumosul, baby.
Haide, ridică-mă când plâng! Și întreabă-mă de ce o fac. Nu te mulțumi doar cu răspunsul "n-am nimic!" Haide, ascultă-mi probleme și fă-mă să cred că au dispărut, doar printr-o simplă îmbrățișare a ta. Fă-mă să simt la pieptul tău, că nimic nu mai este rău. Există doar iubire! Uite, vezi? Așa ai reușit să mă asculți, baby.
Iar acum ai primit ceva foarte important, baby. Ai primit o femeie fericită. Care te iubește, baby!
Amour,
BettyR.
Aveam un punct neobișnuit în comun. Amândurora ne plăcea să credem altceva despre noi. Credeam cu tărie, că nu se poate să trăim sub aceeași bătaie a inimii, ne opuneam gândului despre celălalt. Credeam că, dacă vom pleca, nu ne vom mai găsi niciodată. Și acum? Acum suntem unul în fața celuilalt, privindu-ne în ochi și ascunzându-ne după punctele în comun pe care nu le avem. Dar totuși ne ținem de mână....
Acum mă săruți pe frunte, iar eu îți zâmbesc. Și tu îmi zâmbești mie, dar acel zâmbet ascunde ceva!
Mă uit în ochii tăi, iar tu îmi răspunzi , pentru că îmi citești întrebările doar dintr-o privire:
-Știi de ce am acest zâmbet pe față? Pentru că sunt conștient că am făcut cel mai rău lucru de pe lume.
-Care?
- Să iubesc pe altcineva, în timp ce eram îndrăgostit de tine!
-Chiar ai făcut cel mai rău lucru de pe lume, dar de ce zâmbești?
-Pentru că încă mai timp să repar greșeala...
Și așa ne-am acceptat. Am acceptat că fiecare a făcut lucruri groaznice înainte. Cele mai rele au fost că nu ne-am iubit îndeajuns pe noi înșine, ca să putem accepta că ne iubim între noi.
Se pare că avem, mai multe puncte neobișnuite în comun, decât credeam.
Amour,
BettyR.
Eu noaptea nu dorm, ci creez. Creez o lume mai bună pentru mâine.
Eu noaptea nu dorm, ci gândesc. Mă gândesc la o soluție nouă pentru o problemă veche.
Eu noaptea nu dorm, ci doresc. Doresc lucruri interzise de lume, dar permise de mine.
Eu noapte nu dorm, ci calculez. Calculez pași pentru următoarea mișcare.
Eu noaptea nu dorm, ci număr. Număr clipele de fericire din viața mea și realizez că-s infinite.
Eu noaptea nu dorm ci iert. Iert toți oamenii care mi-au greșit și cu riscul de-a fi egoistă, o fac pentru mine nu pentru ei.
Eu noaptea nu dorm, ci visez. Visez la viața perfectă pe care o trăiesc deja.
Eu nu noaptea nu dorm, ci mă transform. Mă transform în eu, din nou și din nou și din nou.
Eu noaptea nu dorm, ci cânt. Cânt ca să simt.
Eu noaptea nu dorm, ci vreau. Vreau să fac mereu lucruri, dar începând de mâine.
Eu noapte nu dorm, ci văd. Văd luna și stelele și eleganța nopții.
Eu noaptea nu dorm, ci trăiesc! Trăiesc!
Eu noaptea nu dorm, Meditez!
Eu noaptea nu dorm, Visez!
Eu noapte nu dorm, Iubesc!
Eu noaptea nu dorm, Scriu!
Dar tu? Tu ce faci noaptea?
Amour,
BettyR.
Mama. Un cuvânt, 4 litere, un singur înțeles, viață.
Ce este mama pentru mine?
Mama este muzica care în care îmi regăsesc fiecare sentiment. Mama este dansul prin care corpul meu își exprimă cele mai ascunse și intense trăiri. Mama este scena, pe care eu, actorul îmi joc viața de zi cu zi. Mama este culoarea cu care dau viață hârtiei care exprimă fantezia mea. Mama este arta mea. Mama este hârtia pe care îmi scriu dorințele.
Să fiu sinceră, mama nu este modelul meu în viață. NU am un model în viață, pentru că nu vreau să fiu ca nimeni altcineva, decât ca mine. În schimb, mama este ghidul, este cartea imensă a vieții la care eu apelez ori de câte ori am nevoie. Dar ca orice ghid, nu este unul ușor de înțeles și de urmat. Este un ghid complicat, de la care am de învățat mai ales când n-am de învățat. Mama nu este un ghid de așa da și așa nu. Mama este un ghid din care învăț să-mi creez o personalitate.
Ce am învățat de la mama până acum?
Am învățat că munca face diferența, detaliile au importanța lor, iar prezentul este timpul continuu veșnic. Am înțeles de la mama, că eu am toate talentele ascunse undeva în mine și că doar prin muncă ele vor ieși la suprafață. Am învățat că nu trebuie să fac rabat de calitate și nici să fac compromisuri în cariera mea. Am învățat că pot obține ce vreau, când vreau prin muncă. Am învățat că sunt femeie. Și cât de minunat și privilegiat este să fii femeie, în lumea în care trăim. Am învățat despre relații, despre iubire, despre creație, despre adevăr și minciună. Am învățat despre senzualitate și pasiune. Am învățat toate acestea din comportamentul mamei, dar mai ales din modul în care nu se comporta.
Mama mea este foarte diferită de mine. Gândim diferit, vorbim diferit, ne îmbrăcăm diferit, iar noi două suntem diametral opuse. Și deși comportamentul mamei este diferit de al meu, pot spune că din aceste diferențe învăț cel mai mult. Pentru că așa reușesc să mă descopăr. Să descopăr ce-mi place și ce nu-mi place. Să-mi descopăr și să-mi creez modul de a fi. Mama chiar dacă este cea care ma sprijină mereu, este cea care vrea ca eu să mă descurc singură. Cred că și asta ar trebuii să învăț de la mama. Lumea de afară poate fi înspâimântătoare. Iar singurul mod de ai face față este iubirea. Cu siguranță mama m-a învățat ce e iubirea. Tot ea, m-a învățat ca iubirea nu este un sentiment, ci o stare. Starea de iubire continuă este atribuită, din punctul meu de vedere, fiecărei mame de pe pământ.
În încheiere, aș vrea să spun, că sunt adolescentă. Sunt la vârsta la care, mama, e uneori enervantă și absurdă, alteori o nevoie profundă. O nevoie profundă de a fi alintată și de a fi copilul mamei. O nevoie profundă ca mama să fie acolo. Pentru că acolo, unde e mama, e și starea de iubire veșnică. Oricât de puternică aș fi ca adolescentă (sau aș crede că sunt), oricât de multe aș crede, acum la vârsta asta, că pot conduce lumea, tot am nevoie de mama, noaptea când coșmarurile, temerile și monștrii de sub pat prind viață. Tot am nevoie de mama, când iubesc, când mă cert cu mine, când nu mă înțeleg cu mine. Mereu voi avea nevoie de mama indiferent de vârstă, de probleme, sau de fericire. Mereu voi avea nevoie de mama....
Vreau să îi mulțumesc Universului și Forței Divine, pentru că, mi-a dat-o pe mama așa cum este ea, diferită de mine. Altfel, m-aș fi învârtit, în același cerc clișeic, neștiind vreodată cine sunt.
Te iubesc Mami!
