Mon Ami,
 Din cauză de BACLife (da, pentru că bacul a necesitat o atenție specială în viața mea) am tot amânat postatul pe blog o perioadă. Acum sunt aici pentru a vă împărtașii însă experiența mea legată de ce a însemnat clasa a XII a, cursul festiv, banchetul, examenul maturității și emoțiile legate de admitere, cât și prin ce proces alamibicat de simplu trec în fiecare zi din viața de adult cu jumătate de normă(v-am mai spus că vreau să mă dezabonez de la acest proces, dar că nu găsesc butonul?).
 Aș începe cu clasa a XII a, pentru că acest an a fost unul special în viața mea.  Și spun asta deoarece e anul îi care am evoluat cel mai mult. A fost anul unui sfârșit, care cu siguranță a scris urma unui nou început. Și întrebarea anului a fost: eu ce naiba fac cu viața mea? Cred că toți trecem prin asta, cel puțin mie așa mi s-a spus, dar cred că la fiecare e altfel. De aceea vreau să vă spun cum a fost la mine. Clasa a XII a la liceul Waldorf e una cu adevărat specială, dar și foarte grea. Grea pentru că simți că pleci dintr-o familie, dintr-un loc unde ai simțit iubire și unde ai învățat nu doar matematică, română și limbi străine, ci și artă, să fii altfel, să ai umor, să înțelegi că lucrurile au un scop și că uneori trebuie să le faci chiar dacă nu-ți plac(dar hei, nu te oprește nimeni să le faci în felul tău), să fii tu și să faci ceea ce te pasionează ( nu o să găsiți profesori mai pasionați și mai dornici să împartășească din pasiunea lor elevilor). La Waldorf înveți cât de important e să ai ritmul tău în care faci lucrurile, să oferi, dar și să primești, să crezi și să iubești: arta, viața, ființe, oameni și în final pe tine însuți. Nu e școala perfectă, dar e școala în care înveți și să trăiești. Clasa a XII a a fost grea și din perspectiva Baclife-ului. Nu examenul în sine a fost greu, ci pregătirea pentru acest examen. Nu am avut meditatori, pentru că nu materiile mi s-au părut grele, dar presiunea pusă de societate a fost cea cu adevărat greu de suportat.  Și cu toate astea, uite-mă aici, vie și nevătămată (prea tare) intelectual, și cu bacul luat vorbindu-vă despre Baclife. Cine ar fi crezut că mai există viață după Bac?
Revenind totuși la momente mai frumoase, cursul festiv și banchetul generație W-19( adică generația mea) au fost momentele care ne-au reamintit de ce am ales Waldorf și ce înseamnă să fii elev Waldorf. Au fost momente foarte clade și pline de iubire, de care Doamna Dirigintă a avut grijă să iasă impecabile.  Ne-a făcut fiecăruia versuri personalizate, pe care le-a adunat într-o carte a Generației W-19, versuri care ne-au topit și ne-au făcut să realizăm cât de importanți am fost pentru ea, mai ales că ne-a fost Dirigintă încă din clasa a V a.
Pentru a înțelege cum a fost la banchet, am să vă spun doar atât, am stat pâna la 5 dimineața, și nu am făcut nicio poză cu telefonul, pentru că M-AM DISTRAT!
Momentul cel culminant a fost însă Bacul. A venit greu, dar a trecut mai repede decât aș fi putut crede. Emoțiile au fost până-n cer, stresul și mai mare, iar lecțiile( nu cele ce au legătură cu școala) învățate după bac au fost bine înțelese.  Cred că am să scriu un post despre lecțiile care rămân după bac, pentru că de fapt ele fac parte din examenul maturității. 
Notele de la bac au fost destul de mulțumitoare, am fost prinsă bine în poza la minut numită "media de la bac", iar azi am fost să-mi ridic diploma.
         Această postare a stat mult și bine ascunsă în folderul meu personal, pentru că nu credeam că există viață după bac. Azi, însă sunt la facultatea la care mi-a dorit să intru și pregătesc un examen.    Da, au fost niște emoții atât de puternice adunate în perioada clasei a XII a, încât mi-a trebuit ceva timp să mă detașez și de aceea n-am postat. Când am scris prima parte al acestui post, eram cu totul altcineva față de cea de azi.  
     Deja suntem aproape de finele anului 2018 și nu-mi vine să cred că pe parcursul a mai puțin de un an, am reușit să trec de  la statul de elevă la cel de studentă. Dacă m-ai fi întrebat la început, nu credeam că totul se va întâmpla așa... dar uite că viața are mereu surprize pentru noi. Cât pentru cei care au  de-a face anul acesta cu "examenul maturității", pot să le spun un singur lucru: O SĂ IEI BACUL, CREDE-MĂ!