Mon Ami,

    Se pare că nici anul acesta n-am scăpat!  A început școala. Din nou trezit dimineața la 7, din nou teme, din nou materii neplăcute, din nou note proaste, din nou acomodarea de toate zilele, din nou profii cei care te fac să vii cu tot dragul la ore, și cei nașpa. Azi am să vorbesc despre profesori în general, și de materiile pe care TREBUIE cică să le învățăm. Da, da, despre acele materii cărora nu le vedem rostul, dar pe care le simțim băgate pe gât cu forța.  Aceasta Revelație mi-a venit, azi, în timpul orei de geografie, când doamna profesoara încerca, cu greu, să ne facă să ne amintim, ce am făcut noi anul trecut la geografie. Bineînțeles că eram praf cu toții, pentru că, azi era ziua de acomodare cu băncile, nicidecum ziua de recapitulare a  geografiei. Au fost câțiva copii care au răspuns corect, pe care îi suspectez încă de o memorie alternativă ascunsă în bancă.
 Am încercat și eu să ascult ce spune profa, chiar dacă geografia nu e punctul meu forte. Apoi am început să  mă gândesc la visurile mele, la ce vreau să fac, la cât mai am de muncit până voi ajunge acolo, la cât de  de mult am de luptat... și atunci mi-a căzut ochii pe doamna de geografie, și mi-am dat seama ca eu sunt într-o școală unde oamenii își îndeplinesc visul.
     Am realizat că fiecare profesor din școala mea, își trăiește  visul. Visul lor a fost să predea materia lor preferată, să se plimbe pe holurile școlii și să vadă copii zâmbind, să fie profesori într-o școală unde arta, muzica, teatrul și instinctul de aparținere a unei familii numite "Școală" să apară  în privirea copiilor. Să ne vadă din creșă până în momentul în care trebuie să ne alegem o facultate. Să fie lângă noi mereu și să ne facă să vedem că putem avea încredere în noi și în ei. Cel puțin așa se întâmplă în școala mea. Sau asta simt eu. Cert e că visul oricărui profesor, diriginte, învățător, educator, e să te vadă peste câțiva ani, la televizor, pe strada, la munca, cu familia ta după tine, fericit, cu visele îndeplinite, un om mare sau mic, realizat. Cred că se simt mândri de faptul că au putut să ia parte de la formarea ta, de faptul că au pus cărămizi la construcția grandioasă care ai devenit. 
          Mă gândesc la faptul că sunt elevi care își bat joc de profesori, de materie. Sunt elevi care nu vor să învețe, pe motiv că nu știu la ce le folosește acea materie. Și eu gândesc așa. Gândeam. Azi mi-am dat seama că omul din fața mea, numit profesor, își trăiește visul. Iar eu sunt omul care stă în calea visului unui om. Mai bine zis, sunt un nimic care stă între UN OM și un VIS. VISUL LUI.  De aceea, azi, 16 septembrie 2015, promit să nu mai STAU între un OM și VISUL LUI NICIODATĂ.
                                                                              Amour BettyR.