Mon Ami,
La început, n-am mâncat carne, iar asta m-a ridicat destul de la sol, o perioadă. Am reușit să plâng, după mult timp. Am reușit să pun în balanță ce am pierdut și ce am câștigat în relațiile cu oamenii din jurul meu. Am început să rescot la suprafață niște sentimente amorțite, care dureau și erau sedimentate în straturi. Acea amorțeală mă omora. Devenisem insensibilă. Dorul a reînceput să apară. Mi-am dat voie să simt din nou. Nici mintea nu a mai fost atât de înverșunată. Cred că am fost mult mai impulsivă, așa că-mi cer scuze pe calea aceasta, tuturor celor cărora le-am trântit lipsa mea de hrană drept în față. Nu sunt așa de obicei, doar că acum, interiorul era cel care supunea exteriorul.
Și în exterior lucrurile au început să o ia razna. Acum am înțeles cu adevărat, cât de mult, interiorul contează în aranjarea exteriorului. Totul a fost intens, plin de senzații tari. Am simțit și iute, și dulce, și acru, dar cel mai intens a fost gustul cel nesărat. Atunci mi-am dat seama că, din păcate, viața mea nu are destulă sare. În schimb are mult piper. Piper roșu. Și cum nu sunt o fană a piperului, sau a mâncării foarte picante, cred că am să încep să schimb aromele. Mi-ar plăcea și un pic de scorțișoară pe alături. Poate un pic de rozmarin sau busuioc, cred că niște prospețime dată de mentă n-ar strica. Mierea de albine cred că va fi baza, dar să nu fie prea dulce, că nu e bun.
Cred că lecția cea mai importantă pe care am învățat-o acum, e că, trebuie să treci uneori prin cel mai rău, că să ajungi la ce-i mai bun. Sau că trebuie să mănânci o perioadă fără sare, ca să simți gustul mâncării și al vieții tale.
P.S: Este uimitor cum corpul tău, atunci când este scos de la niște alimente, îți deschide alte simțuri că să vezi de fapt, ceea ce trebuie să vezi. Mulțumesc!
Amour, BettyR.
sursa photo: Facebook
